Două zile de sărbătoare la Bosanci
Ziua Comunei Bosanci a adus două zile de spectacol și distracție pentru localnici. Programul pregătit de Primărie și Consiliul Local a cuprins momente artistice, competiț...
Pasionații de kendama s-au întâlnit duminică, 17 mai, la Iulius Mall Suceava, unde a avut loc cea de-a cincea ediție a Campionatului Național de Kendama. Evenimentul a adus împreună concurenți care și-au demonstrat abilitățile spectaculoase și au făcut ca trick-urile să fie cât mai interesante.
Participanții înscriși la competiție au urcat pe scenă pentru demonstrații și pentru calificarea în etape următoare. Publicul a urmărit dueluri intense și evoluții care au transformat competiția într-un adevărat show pentru comunitatea kendama.
Printre invitații speciali s-au numărat XRemus, Foca și Mario, care s-au întâlnit cu fanii, au făcut fotografii și le-au arătat participanților trucuri și noi scheme pe care le pot face.
Cei mai buni jucători au fost premiați în cadrul festivității de premiere organizate la finalul zilei.
Iulius Mall Suceava continuă să aducă în fața publicului experiențe dedicate pasiunilor și timpului petrecut împreună.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Ziua Comunei Bosanci a adus două zile de spectacol și distracție pentru localnici. Programul pregătit de Primărie și Consiliul Local a cuprins momente artistice, competiț...
Cetatea de Scaun a Sucevei a devenit, timp de patru zile, punctul de întâlnire pentru aproape 31.000 de oameni veniți să retrăiască atmosfera Evului Mediu, la...
Două zile de sărbătoare au adus împreună, în weekend, comunitatea din Bosanci, unde Primăria și Consiliul Local au organizat manifestări culturale, competiții...
Mii de oameni au participat, în weekendul 15–16 august, la Zilele Comunei Moara, organizate la Iazul Hagigadar. Administrația locală a pregătit două zile de c...
Dacă încă nu ți-ai făcut planurile pentru serile de vară, Iulius Mall Suceava este alegerea ideală: te bucuri de mișcare, filme în aer liber și timp petrecut...
O floare cu un diametru de 28 de centimetri, cea mai mare cultivată până acum la Grădina Botanică „Anastasie Fătu” din Iași, a devenit atracția acestei...