(Video) Copilăria în pași de lumină
Zeci de copii participă în perioada 3-16 august la cea de-a XVI-a ediție a Școlii de Vară „Pași spre lumină”, organizată de Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” din Burdujeni. Programul îmbină activități r...
Zeci de copii participă în perioada 3-16 august la cea de-a XVI-a ediție a Școlii de Vară „Pași spre lumină”, organizată de Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” din Burdujeni. Programul îmbină activități r...
O copilă în vârstă de 11 ani din comuna Parava, județul Bacău este dispărută de mai bine de două zile, iar numeroase echipaje de pompieri, jandarmi și polițiști desfășoară ample căutări la sol. Totodată, un elicopter al Inspectoratului Ge...
Încă un drum județean se asfaltează după mai bine de 10 ani. În aceste zile se toarnă un nou covor asfaltic pe DJ 178A, pe tronsonul de aproximativ 11 kilometri dintre Costâna și Șcheia. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliu...
În plin sezon al legumelor și fructelor românești, comercianții din Piața Mică a municipiului Suceava spun că vând tot mai puțin. Deși tarabele sunt pline, numărul cumpărătorilor este redus, iar o parte din marfă ajunge la animale s...
Schimbarea la Față a Domnului, cinstită anual la 6 august, este unul dintre cele 12 mari praznice împărătești din calendarul orthodox. Sărbătoarea are o profundă semnificație spirituală pentru milioane de credincioși. Această s...
Vicepreședinții Consiliului Județean Suceava, Nicolae Robu și Stelian Simeria, au participat în această dimineață la hramul Mănăstirii Slatina, închinată Schimbării la Față a Domnului, iar ulterior au luat parte la deschiderea Zilelor Com...
După ani de așteptare, unul dintre cele mai circulate drumuri din comuna Rediu intră în modernizare. Consiliul Județean Iași a dat startul lucrărilor de asfaltare, investiție care promite condiții mai bune de trafic și mai multă siguranță pentr...
Municipiul Suceava intră în rândul autorităților locale care adoptă măsuri pentru reducerea consumului de energie electrică. După Iași și TPL Suceava, și administrația locală anunță un plan de economisire care vizează iluminatul public, c...
Mai mulți tineri au fost surprinși pe o stradă din Iași în timp ce puneau la cale o farsă care putea avea consecințe grave. Adolescenții au luat un uscător de rufe și l-au așezat în mijlocul carosabilului, chiar în dreptul unei trec...
Festivalul de Artă Medievală „Ștefan cel Mare” revine la Cetatea de Scaun a Sucevei. Evenimentul se desfășoara în perioada 13-16 august și promite una dintre cele mai spectaculoase călătorii în istoria Moldovei. Timp...
Temperaturile ridicate îi determină pe tot mai mulți suceveni să aleagă transportul public. În autobuzele TPL, aerul condiționat face călătoriile mai suportabile, iar cei mai mulți pasageri spun că, în această perioadă, condițiile s...
Descoperirea șocantă a fost făcută chiar de anchetatori, la începutul acestei săptămâni, în comuna Vârfu Câmpului, județul Botoșani, în timpul cercetărilor. Bărbatul, în vârstă de 48 de ani, era căutat...