Patru ani de închisoare, dar cu suspendare în cazul accidentului mortal...
Patru ani de închisoare, dar cu suspendare, după un accident care a distrus o familie! Șoferul care a lovit mortal o mamă, în timp ce aceasta încerca să...
Premierul Ilie Bolojan anunță că Guvernul a adoptat ordonanța de urgență prin care prețurile la gaz pentru locuințele din România nu vor crește până în aprilie 2027. Guvernul a decis menținerea prețurilor la gaz pentru consumatorii casnici, de la aprilie 2026 și până în aprilie 2027, potrivit premierului Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, după ședința de guvern.
”Cel mai important document adoptat astăzi este cel legat de menținerea prețurilor la gaz pentru locuințele din România, deci pentru consumatorii casnici, din luna aprilie a acestui an până în luna aprilie a anului viitor”
a declarat Ilie Bolojan.
Premierul a explicat că decizia are trei motive principale. Primul ține de creșterea capacității de alimentare cu gaz a României, care se va dubla în 2027, moment considerat oportun pentru liberalizarea pieței, astfel încât să nu apară șocuri de prețuri. În prezent, două treimi din consumul intern de gaz este asigurat din producția internă și o treime din importuri. Al doilea motiv vizează predictibilitatea economică și socială. Bolojan a subliniat că Guvernul urmărește reducerea ratei inflației și că o majorare a prețurilor la energie ar putea genera ”puseuri” inflaționiste. Al treilea motiv are legătură cu evoluțiile piețelor globale de energie, în special din zona Golfului, unde sincopurile în aprovizionare pot influența prețurile, chiar dacă România și UE nu depind în mod direct de aceste surse.
”Decizia de a stabili un mecanism pentru menținerea prețurilor la gaz a fost luată pentru a asigura stabilitate economică, predictibilitate socială și pentru a ne proteja de eventualele fluctuații ale piețelor globale de energie.”
a precizat premierul Bolojan.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Patru ani de închisoare, dar cu suspendare, după un accident care a distrus o familie! Șoferul care a lovit mortal o mamă, în timp ce aceasta încerca să...
Zeci de copii de la Liceul „Vasile Alecsandri” din Săbăoani, județul Neamț au fost preluați de echipajele de ambulanță și sunt transportați la spital. Î...
Activitatea Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Suceava este verificată în urma unei inspecții dispuse de șeful Departament...
Un bărbat de 51 de ani din municipiul Botoșani a ieșit cu mașina beat prin oraș. Oamenii legii l-au tras pe dreapta pe strada Viilor, miercuri seară, iar în timpul...
Deputatul AUR de Suceava, Florin Pușcașu, îi cere premierului să explice de ce România întârzie deschiderea unor noi capacități de producție a ene...
Reprezentant de vânzări – publicitate & mediaBucovina TV Regional · fizic sau online Căutăm colaboratori care să promoveze pachetele Bucovina TV R...