Patru ani de închisoare, dar cu suspendare în cazul accidentului mortal...
Patru ani de închisoare, dar cu suspendare, după un accident care a distrus o familie! Șoferul care a lovit mortal o mamă, în timp ce aceasta încerca să...
Preșcolarii și cadrele didactice de la Grădinița cu Program Prelungit „Prichindel” Suceava au participat la activitățile desfășurate în cadrul campaniei R.E.S.P.E.C.T., organizată cu prilejul Săptămânii Județene a Nonviolenței în Mediul Școlar, în parteneriat cu DGASPC Suceava.
Activitatea, desfășurată sub tema „Fii bun ori de câte ori e posibil! Întotdeauna este posibil”, a avut un caracter educativ-preventiv și a fost dedicată copiilor de vârstă preșcolară, având ca obiectiv promovarea comportamentelor pozitive, prevenirea violenței și a fenomenului de bullying. Programul a inclus vizionarea unor povești educative adaptate vârstei copiilor, urmate de jocuri interactive de tip „Așa da – Așa nu”, prin care cei mici au fost sprijiniți să identifice comportamentele adecvate și neadecvate în relațiile cu ceilalți, cu accent pe respect, prietenie și empatie. Pe parcursul activității, valori precum Responsabilitatea, Emoția, Siguranța, Prevenția, Educația, Comunicarea și Toleranța s-au împletit armonios, fiind evidențiate prin exemple concrete și fapte accesibile nivelului de înțelegere al copiilor. Activitatea s-a bucurat de un real succes, copiii având ocazia să își exprime opiniile, să trăiască diverse emoții și să simtă sprijinul adulților – cadre didactice, părinți și reprezentanți ai instituțiilor de protecție a copilului. Evenimentul s-a încheiat într-o notă veselă, cu „Dansul Prieteniei”, moment ce a consolidat mesajul campaniei R.E.S.P.E.C.T. și a contribuit la dezvoltarea relațiilor pozitive între copii.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Patru ani de închisoare, dar cu suspendare, după un accident care a distrus o familie! Șoferul care a lovit mortal o mamă, în timp ce aceasta încerca să...
Zeci de copii de la Liceul „Vasile Alecsandri” din Săbăoani, județul Neamț au fost preluați de echipajele de ambulanță și sunt transportați la spital. Î...
Activitatea Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Suceava este verificată în urma unei inspecții dispuse de șeful Departament...
Un bărbat de 51 de ani din municipiul Botoșani a ieșit cu mașina beat prin oraș. Oamenii legii l-au tras pe dreapta pe strada Viilor, miercuri seară, iar în timpul...
Deputatul AUR de Suceava, Florin Pușcașu, îi cere premierului să explice de ce România întârzie deschiderea unor noi capacități de producție a ene...
Reprezentant de vânzări – publicitate & mediaBucovina TV Regional · fizic sau online Căutăm colaboratori care să promoveze pachetele Bucovina TV R...