Patru ani de închisoare, dar cu suspendare în cazul accidentului mortal...
Patru ani de închisoare, dar cu suspendare, după un accident care a distrus o familie! Șoferul care a lovit mortal o mamă, în timp ce aceasta încerca să...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților și spre folosul duhovnicesc al credincioșilor, în data de 15 martie 2026, Cinstitul Papucel al Sfântului Ierarh Spiridon, păstrat la Mănăstirea Râșca, va fi adus spre închinare la Schitul „Sfântul Ioan Rusul” din comuna Baia.
Acest moment deosebit reprezintă o mare binecuvântare pentru obștea schitului și pentru toți credincioșii din împrejurimi, care vor avea prilejul de a se ruga și de a se închina înaintea acestui Sfânt odor, cerând ajutorul și mijlocirea Sfântului Ierarh Spiridon, cunoscut pentru numeroasele minuni săvârșite în viața credincioșilor.
Credincioșii sunt așteptați să participe la Sfintele Slujbe prilejuite de acest moment de aleasă bucurie duhovnicească, pentru a primi binecuvântare și întărire în credință, conform programului de mai jos:
𝟏𝟕:𝟎𝟎 – Primirea Cinstitului Papucel al Sfântului Ierarh Spiridon
𝟏𝟕:𝟑𝟎 – Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon
𝟏𝟖:𝟎𝟎 – Taina Sfântului Maslu în sobor de preoți si diaconi
Cuvântul de învățătură va fi rostit de catre Preacuviosul Părinte Profesor Protosinghel Justinian Cârstoiu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București.
Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Spiridon, să reverse asupra tuturor pace, sănătate și ajutor în toate nevoile vieții.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Patru ani de închisoare, dar cu suspendare, după un accident care a distrus o familie! Șoferul care a lovit mortal o mamă, în timp ce aceasta încerca să...
Zeci de copii de la Liceul „Vasile Alecsandri” din Săbăoani, județul Neamț au fost preluați de echipajele de ambulanță și sunt transportați la spital. Î...
Activitatea Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Suceava este verificată în urma unei inspecții dispuse de șeful Departament...
Un bărbat de 51 de ani din municipiul Botoșani a ieșit cu mașina beat prin oraș. Oamenii legii l-au tras pe dreapta pe strada Viilor, miercuri seară, iar în timpul...
Deputatul AUR de Suceava, Florin Pușcașu, îi cere premierului să explice de ce România întârzie deschiderea unor noi capacități de producție a ene...
Reprezentant de vânzări – publicitate & mediaBucovina TV Regional · fizic sau online Căutăm colaboratori care să promoveze pachetele Bucovina TV R...