Patru ani de închisoare, dar cu suspendare în cazul accidentului mortal...
Patru ani de închisoare, dar cu suspendare, după un accident care a distrus o familie! Șoferul care a lovit mortal o mamă, în timp ce aceasta încerca să...
Medicul anestezist era sub control judiciar încă de anul trecut, când a fost implicat într-un dosar instrumentat de DIICOT Suceava, pentru consum de substanțe interzise. Chiar în perioada de supraveghere anestezistul a continuat să consume substanțe interzise – spun anchetatorii – de multe ori părăsind chiar sala de operație pentru a face acest lucru. Drogurile și le însușea chiar din Farmacia spitalului, fără drept. De altfel a fost prins în flagrant în luna aprilie, după ce a ieșit din sala de operație, în timp ce pacientul era sub anestezie și asupra sa a fost găsită o fiolă goală de morfină.
După un viciu de procedură medicul a rămas în libertate, însă procurorii DIICOT au cerut instanțelor de judecată ca bărbatul de 39 de ani să fie plasat în arest preventive. La finalul lunii mai Tribunalul Suceava, apoi Curtea de Apel au decis ca medicul să petreacă următoarele 30 de zile după gratii.
Luni dimineață medicul a ajuns din nou în fața judecătorilor, după ce procurorii au cerut prelungirea mandatului de arestare preventivă. Acesta a cerut în fața instanței o măsură mai indulgentă, însă până la judecarea contestației de la Curtea de Apel, medicul va rămâne în arest preventiv.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Patru ani de închisoare, dar cu suspendare, după un accident care a distrus o familie! Șoferul care a lovit mortal o mamă, în timp ce aceasta încerca să...
Zeci de copii de la Liceul „Vasile Alecsandri” din Săbăoani, județul Neamț au fost preluați de echipajele de ambulanță și sunt transportați la spital. Î...
Activitatea Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Suceava este verificată în urma unei inspecții dispuse de șeful Departament...
Un bărbat de 51 de ani din municipiul Botoșani a ieșit cu mașina beat prin oraș. Oamenii legii l-au tras pe dreapta pe strada Viilor, miercuri seară, iar în timpul...
Deputatul AUR de Suceava, Florin Pușcașu, îi cere premierului să explice de ce România întârzie deschiderea unor noi capacități de producție a ene...
Reprezentant de vânzări – publicitate & mediaBucovina TV Regional · fizic sau online Căutăm colaboratori care să promoveze pachetele Bucovina TV R...