Patru ani de închisoare, dar cu suspendare în cazul accidentului mortal...
Patru ani de închisoare, dar cu suspendare, după un accident care a distrus o familie! Șoferul care a lovit mortal o mamă, în timp ce aceasta încerca să...
Flagrantul organizat joi, de polițiștii specializați pe linie antidrog din cadrul BCCO Suceava, coordonați de un procuror de la DIICOT, arată că a fost vorba despre o tranzacție de droguri de mare risc.
Potrivit datelor din anchetă, un agent sub acoperire a cumpărat cantitatea de 980 de grame de la cei trei dealeri. Suma plătită pentru aceasta a fost de 25.900 de euro și 10.000 de lei.
Traficanții au venit în parcarea centrului comercial cu o mașină cu numere de Suceava, fără a ști că în spatele clientului se afla un agent sub acoperire.
Oamenii legii aveau date despre mai multe tranzacții, inclusiv de cocaină, în locații din municipiul Suceava, iar acțiunea de joi a fost una de amploare.
Procurorii DIICOT au formulat o propunere de arestare preventivă pentru cinci dintre inculpați, iar Tribunalul Suceava ar urma să se pronunțe în acest caz.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Patru ani de închisoare, dar cu suspendare, după un accident care a distrus o familie! Șoferul care a lovit mortal o mamă, în timp ce aceasta încerca să...
Zeci de copii de la Liceul „Vasile Alecsandri” din Săbăoani, județul Neamț au fost preluați de echipajele de ambulanță și sunt transportați la spital. Î...
Activitatea Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Suceava este verificată în urma unei inspecții dispuse de șeful Departament...
Un bărbat de 51 de ani din municipiul Botoșani a ieșit cu mașina beat prin oraș. Oamenii legii l-au tras pe dreapta pe strada Viilor, miercuri seară, iar în timpul...
Deputatul AUR de Suceava, Florin Pușcașu, îi cere premierului să explice de ce România întârzie deschiderea unor noi capacități de producție a ene...
Reprezentant de vânzări – publicitate & mediaBucovina TV Regional · fizic sau online Căutăm colaboratori care să promoveze pachetele Bucovina TV R...