Broșteni așteaptă banii promiși
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
Partidele politice pot fi executate silit pentru datorii la bugetul de stat, la fel ca persoanele fizice și companiile, însă aplicarea popririlor sau a sechestrelor nu este automată. Agenția Națională de Administrare Fiscală a transmis joi, 29 octombrie, clarificări privind procedurile de recuperare a creanțelor bugetare, în contextul informațiilor apărute în spațiul public despre posibila executare silită a unei formațiuni politice.
Datoriile la stat trebuie recuperate după aceleași reguli, indiferent dacă debitorul este o persoană fizică, o companie sau un partid politic. Este precizarea făcută de Agenția Națională de Administrare Fiscală, în contextul discuțiilor publice privind posibilitatea executării silite a unei formațiuni politice.
Instituția subliniază că nicio categorie de contribuabili nu este exceptată de la procedurile legale de colectare a obligațiilor restante. Potrivit ANAF, recuperarea datoriilor presupune mai multe etape, iar poprirea conturilor sau sechestrarea bunurilor nu se aplică automat.
Într-o primă fază, contribuabilul are posibilitatea să achite voluntar sumele datorate sau să solicite stingerea obligațiilor prin alte mecanisme prevăzute de lege. Dacă datoria nu este achitată, procedura de executare silită începe prin comunicarea unei somații, însoțite de titlul executoriu.
Din acel moment, debitorul are la dispoziție 15 zile pentru a plăti suma restantă sau pentru a solicita medierea cu autoritatea fiscală. Medierea permite clarificarea obligațiilor și identificarea unor soluții de plată, inclusiv prin acordarea unor facilități, în condițiile legii.
În lipsa achitării datoriei sau a unei cauze legale care să împiedice continuarea executării, ANAF poate institui popriri asupra conturilor bancare, poate urmări sumele datorate debitorului de alte persoane sau poate aplica sechestru asupra bunurilor mobile și imobile.
Instituția amintește că persoanele și entitățile care întâmpină dificultăți financiare pot solicita și eșalonarea obligațiilor fiscale. Dacă cererea este aprobată, executarea silită pentru datoriile incluse în eșalonare se suspendă, în condițiile legii.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
PSD Suceava ar putea avea 4–5 variante pentru Primăria Suceava în 2028. Declarația a fost făcută de Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava...
Comuna Moara trece printr-un amplu proces de dezvoltare. Peste 7 milioane de euro sunt investiți în modernizarea infrastructurii rutiere și în construirea uno...
Mai întâi informarea, apoi, dacă este cazul, controlul fiscal. Aceasta este abordarea pe care ANAF o promovează printr-un nou program național de conformare,...
Viceprimarul municipiului Suceava, Dan Ioan Cușnir, a fost exclus din PSD. Decizia a fost luată joi, în cadrul unei ședințe a organizației municipale. Potrivit info...
O șoferiță a rămas încarcerată în propriul autoturism,miercuri după amiază, în urma unui accident rutier produs pe DN2, în comuna Bunești. Î...