Patru ani de închisoare, dar cu suspendare în cazul accidentului mortal...
Patru ani de închisoare, dar cu suspendare, după un accident care a distrus o familie! Șoferul care a lovit mortal o mamă, în timp ce aceasta încerca să...
Prefectul județului Suceava, Traian Andronachi, a emis ordinul de încetare înainte de termen a mandatului primarului comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, după ce acesta a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu.
Atribuțiile primarului vor fi preluate interimar de viceprimarul în funcție, Zenoviu Gavril Cenușă. În aceeași speță, prefectul a emis și ordinul de încetare pentru mandatul de consilier local al fostului viceprimar, Gabriel Niga, condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu. De asemenea, secretarul general al comunei, Ana Boca, a fost destituit din funcție, fiind condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de patru ani. Măsurile fac parte din aplicarea sentințelor definitive pronunțate de instanță și au ca scop asigurarea legalității în administrarea locală a comunei Vatra Moldoviței.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Patru ani de închisoare, dar cu suspendare, după un accident care a distrus o familie! Șoferul care a lovit mortal o mamă, în timp ce aceasta încerca să...
Zeci de copii de la Liceul „Vasile Alecsandri” din Săbăoani, județul Neamț au fost preluați de echipajele de ambulanță și sunt transportați la spital. Î...
Activitatea Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Suceava este verificată în urma unei inspecții dispuse de șeful Departament...
Un bărbat de 51 de ani din municipiul Botoșani a ieșit cu mașina beat prin oraș. Oamenii legii l-au tras pe dreapta pe strada Viilor, miercuri seară, iar în timpul...
Deputatul AUR de Suceava, Florin Pușcașu, îi cere premierului să explice de ce România întârzie deschiderea unor noi capacități de producție a ene...
Reprezentant de vânzări – publicitate & mediaBucovina TV Regional · fizic sau online Căutăm colaboratori care să promoveze pachetele Bucovina TV R...