Patru ani de închisoare, dar cu suspendare în cazul accidentului mortal...
Patru ani de închisoare, dar cu suspendare, după un accident care a distrus o familie! Șoferul care a lovit mortal o mamă, în timp ce aceasta încerca să...
Elevii clasei I de la Școala Gimnazială Nr. 4 din Suceava au trăit o experiență aparte în cadrul programului național „Săptămâna verde”. Marți, 31 martie, aceștia au pășit pentru prima dată în culisele televiziunii Bucovina TV. Curiozitatea s-a împletit cu emoția începutului, iar universul jurnalismului a devenit, pentru cei mici, o lume de explorat.
Însoțiți de învățătoarea lor, Daniela Zofotă, cei 27 de copii au intrat în platoul de știri, cu priviri pline de entuziasm.
Aceștia au descoperit ce înseamnă să fii în fața camerei, au prins curaj și au încercat rolul de reporter, rostind primele fraze cu emoție și zâmbet.
Pe parcursul vizitei, elevii au realizat exerciții de dicție, învățând cât de important este să îți controlezi vocea și să vorbești clar.
Momentul care i-a impresionat cel mai mult a fost însă intrarea în regia de emisie, locul unde imaginile prind viață și unde fiecare detaliu contează. Acolo, fascinația s-a citit pe chipurile lor, iar întrebările au venit firesc, una după alta.
În semn de mulțumire pentru turul defășurat, elevii ne-au răsplătit cu un câtecel.
Activitatea face parte din programul „Săptămâna verde”, care își propune să aducă elevii mai aproape de experiențe reale, dincolo de sala de clasă.
Pentru acești copii, întâlnirea cu lumea televiziunii nu a fost doar o lecție despre jurnalism, ci și o primă întâlnire cu visurile lor.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Patru ani de închisoare, dar cu suspendare, după un accident care a distrus o familie! Șoferul care a lovit mortal o mamă, în timp ce aceasta încerca să...
Zeci de copii de la Liceul „Vasile Alecsandri” din Săbăoani, județul Neamț au fost preluați de echipajele de ambulanță și sunt transportați la spital. Î...
Activitatea Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Suceava este verificată în urma unei inspecții dispuse de șeful Departament...
Un bărbat de 51 de ani din municipiul Botoșani a ieșit cu mașina beat prin oraș. Oamenii legii l-au tras pe dreapta pe strada Viilor, miercuri seară, iar în timpul...
Deputatul AUR de Suceava, Florin Pușcașu, îi cere premierului să explice de ce România întârzie deschiderea unor noi capacități de producție a ene...
Reprezentant de vânzări – publicitate & mediaBucovina TV Regional · fizic sau online Căutăm colaboratori care să promoveze pachetele Bucovina TV R...