Patru ani de închisoare, dar cu suspendare în cazul accidentului mortal...
Patru ani de închisoare, dar cu suspendare, după un accident care a distrus o familie! Șoferul care a lovit mortal o mamă, în timp ce aceasta încerca să...
Ziua Micii Uniri a fost marcată într-un mod spectaculos pe pârtiile din nordul județului Suceava. La Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc, iubitorii sporturilor de iarnă au celebrat Unirea Principatelor prin tradiționalele coborâri pe schiuri, cu făclii și drapel, evenimente devenite deja o tradiție.
Peste 120 de schiori au participat la Ziua Micii Uniri pe pârtia Veverița din Vatra Dornei, aceștia au coborât cu făclii aprinse într-un spectacol de lumină devenit tradiție pentru stațiunea montană. Printre participanți s-au aflat și peste 30 de copii de la cluburile de schi din localitate.
Un moment aparte a fost coborârea Salvamont Vatra Dornei și a jandarmilor montani, care au purtat pe schiuri un drapel de mari dimensiuni.
La finalul coborârii, participanții s-au adunat la baza pârtiei, unde s-au prins într-o Horă a Unirii. Seara a continuat într-o atmosferă de sărbătoare, mult după lăsarea întunericului.
Manifestări similare au avut loc și pe pârtia Rarău din Câmpulung Moldovenesc, unde schiorii au coborât cu făclii aprinse, iar evenimentul s-a încheiat, la fel, cu Hora Unirii.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Patru ani de închisoare, dar cu suspendare, după un accident care a distrus o familie! Șoferul care a lovit mortal o mamă, în timp ce aceasta încerca să...
Zeci de copii de la Liceul „Vasile Alecsandri” din Săbăoani, județul Neamț au fost preluați de echipajele de ambulanță și sunt transportați la spital. Î...
Activitatea Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Suceava este verificată în urma unei inspecții dispuse de șeful Departament...
Un bărbat de 51 de ani din municipiul Botoșani a ieșit cu mașina beat prin oraș. Oamenii legii l-au tras pe dreapta pe strada Viilor, miercuri seară, iar în timpul...
Deputatul AUR de Suceava, Florin Pușcașu, îi cere premierului să explice de ce România întârzie deschiderea unor noi capacități de producție a ene...
Reprezentant de vânzări – publicitate & mediaBucovina TV Regional · fizic sau online Căutăm colaboratori care să promoveze pachetele Bucovina TV R...