Breaking  News
Autostrada la inimă, chiria la buzunar
Breaking News

Autostrada la inimă, chiria la buzunar

CMV
14 octombrie 2026
58 vizualizari

Autostrada la inimă, chiria la buzunar
Genul literar: la latitudinea cititorului

În această poveste, un cunoscut om politic, avea două preocupări: în fața votanților, să ajungă autostrada la Suceava; în realitate, să ajungă beneficiile unde trebuie. Pentru prima se putea fotografia. Pentru a doua trebuia lucrat în secret și prin intermediari . 

Așa că intră discret în scenă unul dintre oamenii săi de încredere, cu un nume care sună a oale Zepter, mare vânzător de fum pentru politician și strângător de beneficii pentru acesta din mediul de afaceri. Schema, gândită în mare taină, îi este dezvăluită câștigătorului licitației pentru capătul de autostradă printr-o ofertă care seamănă cu vânzarea pielii ursului din pădure: închirierea către constructorul de drumuri a unui teren care nici măcar nu le aparținea , fiind terenul unei primării, cu destinația de balastieră, pentru suma de  60.000 de euro pe lună. La asemenea chirie, te așteptai ca parcela să vină cu marmură, room-service și vedere la Monte Carlo.

Constructorul refuză. Se pare că venise să toarne asfalt, nu bani într-o oală fără fund.

Și atunci, în scenariul nostru, se produce miracolul: din aburul „afacerii” ratate se ridică grija pentru cetățean. Apar întrebările, indignarea, solicitările de explicații. Brusc, timpul devine prețios. La 60.000 de euro pe lună, chiar avea toate motivele să fie.

Cât despre merite, acestea sunt deja rezervate. Despre drumul cu pricina se știe public că va fi adus prin efortul actualului președinte al Consiliului Județean, George Șoldan. Însă, în calculul omului nostru politic, pe care îi lăsăm pe cititori să-l pomenească, conta doar cine ieșea primul în fotografie.

Un asemenea personaj nu are nevoie de autostradă până la destinație. Îi ajunge un acces bine asfaltat între bugetul public și interesul personal.

Iar când nu-i iese chiria, îi iese comunicatul.

Comentarii
#0

Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!

Distribuie
Citește și...