(Video) Traducere în limba română a unui basm celebru
Povestea clasică a „viteazului” de-o șchioapă care omora șapte muște dintr-o singură lovitură pare să fi găsit o replică bizară în culisele politicii su...
,,Scriu întruna, altminteri m-aș usca, scriu ca să nu uit că exist, scriu pentru a nu lăsa buruienile să crească peste o lume deja moartă, scriu…” Marian NAZAT
……………………………………………………………………..
Viitorul de aur al țării noastre...
MOTTO:
„Numai educația este cea care îngăduie unei națiuni să trăiască liberă, independentă și demnă într-o societate elevată, sau zvârle o națiune în sclavie și mizerie.” (Mustafa Kemal Atatürk)
E ora prânzului. La ieșirea din micuțul bistro, vreo șapte – opt fete și băieți s-au oprit pe trotuar și vorbesc în gura mare. N-au mai mult de 14 ani și nu se sinchisesc de trecători, școala i-a învățat să fie liberi și să-și exhibe toate trăirile. „Bă, Calu’ o ..te p-aia, da’ fără sentimente, așa zice el, cică o ..te fără să aibă sentimente!” ne dezvăluie nouă, tuturor celor aflați din întâmplare în zonă, un copilandru supraponderal și cu tuleiele abia mijite pe obrazul negricios. Trage din țigară și declamă cu avânt decibelic, glasul lui pițigăiat reverberând în atmosfera pestriță a străzii. Ceilalți râd și se miră la unison: „Cum, bă, fără sentimente?”. Mă uit în jur, nimeni nu-i dojenește, nimeni nu le atrage atenția că au sărit calul trivialității…
Trec mai departe, însă la doi pași în față, un puștan râgâie vesel și ostentativ, mai-mai să ne spargă timpanele. „Am mâncat niște ardei umpluți!” i se destăinuie cuiva la telefonul mobil și-și continuă nepăsător siesta. Din sens opus se apropie o cucoană rotofeie țipând strident. Cu cine s-o certa, oare? mă întreb scârbit de fauna urbană ivită în cale. Curând, mă dumiresc – discută prin smartphone-ul ținut în palmă, la nivelul burții răsfrânte. Mda, „noi, românii de la oraș, suntem neciopliți, cine spune «mârlani» are dreptate”! Sunt nevoit, câțiva metri, să-i suport limbajul de periferie bucureșteană. Degeaba, supliciul fonic și vizual se prelungește… Doi adolescenți, să tot fie în primele clase de liceu, se hârjonesc și se măscăresc pe tonuri înalte. Un sexagenar îi fixează mustrător cu privirea, stârnind indignarea unuia dintre gălăgioși: „Ce te uiți, bă?”. Bărbatul rămâne perplex, ce replică să găsești la o asemenea mitocănie? „Salut!”, mă întrerupe din reflecțiile inflamate un prieten. Ne așezăm la palavre. „Hai să-ți împărtășesc una tare! mă provoacă el. Am un coleg de birou și deunăzi mi-a povestit că fiică-sa i-a rugat să-i permită să-și sărbătorească majoratul doar cu amicii, într-o pensiune… CONTINUAREA PE https://mariannazat.ro/viitorul-de-aur-al-tarii-noastre/
(Marian NAZAT – publicist, scriitor, avocat, fost procuror)
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Povestea clasică a „viteazului” de-o șchioapă care omora șapte muște dintr-o singură lovitură pare să fi găsit o replică bizară în culisele politicii su...
Deputatul Ioan Bălan reduce la tăcere vocile care contestă aducerea lui Rîmbu ca și candidat la alegerile viitoare pentru primărie. Consilierului Lucian Harșovschi...
Uneori, administrația unui oraș poate fi înțeleasă mai bine prin ceea ce lasă în urmă decât prin ceea ce promite. În cazul primarului Vasile R&ici...
Muncești mai mult și îți rămâne mai puțin. Coincidență? Sau rezultatul unui sistem care pare construit să stoarcă fiecare leu din buzunarul românilor?...
Politica și... antropofagia Evenimentele din ultima vreme de pe scena politică internațională și națională m-au convins definitiv că politica nu-i altceva decât &b...
Trebuie să acceptăm că el, NICUȘOR, da da da daN de la Cotroceni e genial! Iar noi, restul suntem niște românași mult prea emoționali și neinformați. Mai mult, &ici...